Află mai multe despre oamenii minunați din echipa Inner Light Hub
Alexandra Stancu: Una dintre cele mai importante lecții a fost despre a vedea interiorul psihicului meu
Psihoterapeut acreditat în Psihoterapie Ericksoniană și Hipnoză Clinică. Psihoteraput în formare în terapia Sandplay și în Analiză Tranzacțională
Ce înseamnă pentru tine psihoterapia?
Lucrez cel mai mult cu adulți în terapie individuală și de grup. Cred că formările mele m-au învățat să dezvolt o comunicare potrivită, care invită la explorare și care crează siguranță. Îmi place să includ și creativitatea în felul în care lucrăm, aducând astfel la suprafață aspecte din inconștient. Alte elemente importante pe care le urmăresc în terapie sunt senzațiile corporale, dezvoltarea unei stări de prezență și relația terapeutică.
Un motiv pentru care ai ales această profesie
Am ales această meserie în primul rând din dorința de a înțelege mai mult. Apoi treptat au apărut alte nevoi, cum ar fi dorința de a schimba ceva, de a ieși din tiparele care se repetă, de a dezvolta o stare de prezență mindful, ca apoi să aduc mai multă liniște și fericire pentru mine și pentru cei din jur.
Când nu ești terapeut, cine ești?
Îmi place să petrec mult timp în natură, pe munte, la mare sau în curte cu copiii mei, îmi place să fac sport sau să dansez. În momentele în care am nevoie să mă relaxez citesc, beau o cafea bună, visez la următoarea vizită în Italia, savurez o conversație cu cineva, sau încerc un fel de mâncare nou.
3 lucruri mărunte care îți definesc tabieturile
Cappuccino fără zahăr, iarba proaspăt tăiată, atingerea valurilor la întâlnirea cu țărmul.
O lecție de viață pe care ai învățat-o și pe care încerci să o transmiți și celor cu care lucrezi?
Una dintre cele mai importante lecții a fost despre a vedea interiorul psihicului meu (și al celorlalți) ca fiind format din mai multe părți, fiecare din ele având un rol și niște nevoi diferite. De exemplu, mă uit de multe ori la ce nevoie este în spatele părții/vocii critice din clienți. Ce protejează ea? Cum reacționează o altă parte din noi la vocea critică și ce nevoie e acolo? Dinamica aceasta interioară spune multe și despre dinamica pe care o avem și în relație cu cei de lângă noi. Dacă înțelegem emoțiile și nevoile autentice, putem crea o conexiune mai bună cu noi și cu ceilalți.
Inner HUb într-un cuvânt:
Reconectare la noi, într-un cadru sigur și cu blândețe.